Email

Facebook

Youtube

Instagram

BRAVO PRODUCTIONS

Am realizat zeci de reclame virale și sute de materiale umoristice, distribuite de sute de mii de utilizatori pe paginile lor de socializare și vizionate de milioane de oameni. Suntem nevoiți să subliniem cât de impresionant a fost impactul acestor producții, întrucât cifrele nu vorbesc de la sine (la cât sunt de mari, dacă s-ar apuca de vorbit, nu s-ar mai opri niciodată).

Echipa

Mircea BRAVO

Mircea

Mircea are 33 de ani și e absolvent de Drept. Ar fi vrut să facă performanță în avocatură, dar părinții au insistat ca el să se apuce de farse. A făcut-o pentru că îi iubește, dar și pentru că l-au amenințat că îi taie alocația. După ce-a ajuns atât de viral încât n-a mai putut face farse fără să fie recunoscut.

Mircea și-a extins portofoliul de filmări comice și acum e entertainer cu normă întreagă.

Sincer, nu știm cum se traduce entertainer. În cazul lui Mircea, entertainer înseamnă: un tip simpatic care interacționează cu oamenii pe stradă și încearcă să-i binedispună, dar se filmează și în medii controlate pentru a produce materiale video cu puternic impact umoristic și social, un improvizator entuziast, un comediant consecvent, un publicitar perseverent, un căutător avid de aur viral, de frumos, de înțelepciune și de iubire. Pe scurt: Mircea Bravo.

A filmat peste tot prin România, dar a ajuns și în Italia, Franța, Anglia, Spania, Ungaria, Serbia, Belgia sau Austria. Din câte putem să ne dăm seama, abia s-a încălzit.

mircea-bravo-com-team-1

Cristi

Dacă filmulețele lui Mircea Bravo ar avea generice de final, acestea ar conține în proporție semnificativă numele lui Cristi Ilișuan, pentru că el interpretează cele mai numeroase și variate roluri în cadrul echipei. In ordine perfect aleatorie, acestea sunt: eminență cenușie, scenarist secret, producător din umbră, prieten vechi, cameraman complet, sunetist subtil, editor montaj fin, social media manager, location manager, office manager, manager simplu, impresar (adică tot un fel de manager), descoperitor de talente crude și responsabil cu găsitul unui restaurant bun la care să se meargă la prânz.

Tibi Codreanu

Tibi

Ierbosof de ziua a șaptea, adică un fel de filosof de duminică. Purtător de cuvinte epice și cenzurate. Balaur cu două capete. Maistru de ceremonii. Părerolog impertinent. Compozitor de texte teribile pe tibicodorean.ro. Furnizor de statusuri pentru Facebook. Gentilom fără scrupule. Singurul feminist misogin din lume. Contorsionist mintal. Umorist virtual. Unchi. Băiat extraordinar.

15622010_1299877500076611_1241382306634150092_n

Tudor

Arta adevărată nu poate supraviețui fără un sprijin tehnic elementar. Nici proiectul Mircea Bravo nu poate excela fără un operator de imagine profesionist și talentat, un chirurg vizual al cărui ochi artistic lucrează într-o armonie subtilă cu o mână fermă ce ține aparatul și caută constant cadrul perfect. Și pentru că acest om e mereu ocupat, a doua cea mai bună alegere rămâne Tudor

mircea-bravo-com-team-3

Andrei

Cunoaște în detaliu dedesubturile internetului și își folosește această înțelegere a algoritmilor în scopul malefic de a face vloguri despre mașini care să fie pe placul cât mai multor oameni. În cadrul echipei, își asumă multiple roluri de consultant, atât în zona tehnică, unde știe exact care obiectiv se pune pe care aparat pentru a scoate cea mai bună poză de Instagram, cât și în zona creativă, unde știe exact ce trebuie să facă Mircea pentru un story “blană”.

mircea-bravo-com-team-4

Cristi Ciui

După ce a cochetat mai mulți ani cu IT’ul, Cristian Ciui, a hotărât să nu se mai ia așa în serios și s-a apucat de scris. De atunci viața lui a devenit o glumă. De fapt, viața lui a devenit mai multe glume, deoarece Cristi scrie și joacă în sketch-uri, face stand-up, face improvizație, face podcast, scrie scenarii de film și, în general, e ca un festival de comedie, pentru că are de toate pentru toți, dar contra cost.

mircea-bravo-com-team-2

Ramona

Dacă Mircea e zmeul și Cristi Ilișuan e vântul care-l înalță în topuri și râde din spatele camerei în timp ce o face, Ramona e sfoara care-l ține ancorat de realitate și de aspectele mai concrete ale gestionării proiectului, cum ar fi partea birocratică a conducerii afacerii, partea organizatorică a zilei de lucru sau partea de relaționare cu colaboratorii. De departe, Ramona e cea mai umană și zâmbitoare resursă a echipei. De aproape, e exact la fel, dar și miroase bine.

20140704-DSC05688 2

Horațiu

Așa cum în spatele unui bărbat de succes e întotdeauna o cantitate imensă de muncă, în spatele unui clip de succes există întotdeauna un sunetist talentat care se asigură că microfoanele au surprins fiecare notă a replicii și fiecare nuanță a glumei. Dar pe lângă urechea fină, Horațiu mai dispune și de un ochi ager, pe care-l folosește pentru a edita vloguri, sketch-uri, tiktok-uri și orice alt clip video necesar pentru buna desfășurare a creației de conținut din cadrul echipei.